bizon-american-2

Bizon american – Bison bison

Bizonul american este o specie reprezentativă pentru vastele prerii care se întindeau odinioară între Munţii Stâncoşi la est de-a lungul centrului America de Nord, din sudul Canadei până în sud în Texas. Cunoscut şi sub numele de bivol american, acest animal masiv are cap mare, gât gros şi o cocoaşă proeminentă în spatele umerilor.

Aspectul frontal masiv este accentuat de o barbă lungă şi un şal de blană zdrenţăroasă în jurul gâtului şi picioarelor din faţă. Masculii adulţi cântăresc 950-1 000 kg, de două ori mai mult decât femelele, în ciuda masivităţii lor, bizonii pot să alerge cu până la 60 km/h. Ambele sexe au o pereche de coarne scurte, orientate în sus.

Vânaţi până aproape de extincţie

Bizonii trăiau în turme uriaşe, nomade, care cutreierau distanţe lungi pentru păscut. Populaţia număra multe milioane – în Câmpiile Centrale trăiau 30 de milioane. Triburile de indieni americani îi vânau de mult timp, dar în anii 1800, coloniştii europeni s-au mutat în prerii, iar vânătoarea pentru carne şi piele s-a intensificat. Habitatul de prerie al bizonului s-a transformat în teren agricol şi până în anii 1880 au mai rămas 500-1 000 de exemplare.

Încetarea vânătorii şi instituirea parcurilor naţionale au dus la creşterea populaţiei de bizoni până spre 30 000 de animale care trăiesc în libertate, deşi specia ocupă mai puţin de un procent din teritoriul iniţial. În bferme şi crescătorii private există aproximativ 500 000 de bizoni domesticiţi.

Dar efectivele domesticite au fost încrucişate cu vite şi şi-au pierdut multe dintre trăsăturile sălbatice. Bizonii sălbatici au un simţ excelent al auzului şi mirosului, esenţiale pentru a simţi prezenţa prădătorului lor natural, lupul cenuşiu.

Pe urmele ierbii

bizon-american-1

Femelele adulte şi puii trăiesc în grupuri de 10-60 de exemplare, conduse de o femelă mai bătrână. Sezonul de împerechere este din iulie în septembrie, când masculii se alătură turmelor conduse de femele.

Masculii se luptă pentru dreptul la împerechere şi dominanţă, izbindu-şi capetele în bătălii spectaculoase. Femelele fată un singur pui după o gestaţie de 10 luni, de obicei în aprilie sau mai, când creşte iarba proaspătă.

Bizonii au stomacuri complexe, cu patru camere, pentru a putea digera cantităţi mari de iarbă, şi petrec mult timp rumegând. Iarna ei dau la o parte zăpada cu copitele ca să ajungă la iarbă, dar în iernile grele migrează spre zone mai joase, fără zăpadă.

Bizonul de pădure şi bizonul european

Unii bizoni din Canada sunt o subspecie separată, cunoscută ca bizon de pădure (B. bison athabascae).

Cea mai mare turmă sălbatică din această specie se găseşte în Wood Buffalo National Park. Mai există o populaţie de bizoni sălbatici în pădurea Bialowieza, de la graniţa Poloniei cu Ucraina, care aparţin unei alte specii, bizonul european sau zimbru (B. bonasus).

Un bizon american adult poate să sară peste un om adult.

Deplasare de iarnă

Blana groasă a bizonilor şi coama grea îi protejează de frig. Ei sunt atât de bine izolaţi, încât zăpada care le cade pe spate nu se topeşte.

Bizon tânăr

Un pui poate să stea în picioare, să meargă şi să alerge cu mama lui la câteva ore după ce se naşte. Viţeii sunt înţărcaţi la aproape şase luni.

Dimensiuni: 2,1-3,5m

Greutate: 350-1000kg

Alimentaţie: Ierburi, rogoz

Localizare: Nordul, Nord-Vestul şi centrul Americii de Nord