cangur-pitic-2

Cangur pitic – Macropus parma

Acest marsupial, numit şi wallaby parma, îşi ia numele de la cuvântul aborigen pentru această specie şi nu de la oraşul Parma din Italia.

Se credea că a fost vânat până la extincție, dar a fost redescoperit în 1967 în New South Wales. În principal nocturni, cangurii pitici preferă pădurile cu un etaj inferior dens, ierbos, care îi protejează de prădători precum câini dingo, vulpi roşii şi păsări de pradă. Pe lângă ierburile şi plantele care constituie mare parte din dieta lor, cangurii pitici mănâncă şi fungii similari trufelor, ajutând la împrăștierea sporilor – şi la fertilizare – prin fecale.

Îngreunat

cangur-pitic-1

Un cangur pitic părăseşte de tot marsupiul mamei numai în jurul vârstei de şapte luni.

Dimensiune: 45-53 cm

Greutate: 3,2-6 kg

Alimentaţie: Ierburi, frunze, scoarţă.

Localizare: Estul Australiei