Deşi este o specie numeroasă şi răspândită, cerbul cu coadă albă este adesea greu de văzut. Mare parte a anului cerbii trăiesc singuri, ocupând teritorii mici, rareori de peste un kilometru pătrat. Ei se stabilesc în zone mlăştinoase, păduri şi arboreturi – cu tufişuri unde să se poată ascunde.
Se mişcă încet, fiind mereu atenţi la prădători precum pumele. Dacă apare pericolul, cerbii fluieră alarma şi fug, fluturându-şi cozile albe pentru a-şi surprinde atacatorii.
Teritoriul cerbilor le oferă toată hrana de care au nevoie, chiar şi în partea nordică, unde iernile sunt lungi şi grele. Cerbii nu pleacă atunci când vine iarna, ci urmează poteci bine bătute prin pădure în căutarea oricăror verdeţuri accesibile. Iarna, blana lor este cenuşie, dar se răreşte vara şi devine roşiatică.
Deghizare cu pete
Femelele sunt gata de împerechere toamna, iar masculii îşi arată coarnele şi se luptă pentru dreptul de a se împerechea. Iezii se nasc primăvara şi stau ascunşi în tufişuri cât timp mama este plecată după hrană.
După o lună încep să îşi urmeze mamele şi sunt înţărcaţi la trei luni. Blana lor pătată, care îi ajută să se camufleze când sunt mici, este înlocuită în prima iarnă.
Cerb adult
Numai masculii au coarne care sunt înlocuite anual de altele noi. Cu fiecare creştere se adaugă un nou vârf, sau dinte.
Dimensiuni: 1,2-1,9m
Greutate: 52-140kg
Alimentaţie: Muguri, frunze, rămurele.
Localizare: Sudul Canadei, SUA, Mexic.