Delfinii-sfârlează îşi iau numele de la abilitatea de a se roti în aer când sar din mare. Asemenea majorităţii speciilor de delfin, sunt foarte sociabili, grupându-se în bancuri de la sub 200 la 1 000 de exemplare sau mai mult.
Adesea înoată cu alţi delfini şi balene şi cu peşti precum tonul cu aripioară galbenă şi tonul dungat – ceea ce are drept consecinţă faptul că multe dintre aceste mamifere mor în năvoadele de ton drept capturi secundare.
Somn superficial, hrănire la adâncime
Deşi se hrănesc în ape adânci, delfinii-sfârlează se retrag în zone sigure, la adăpost de prădători, pe timpul zilei pentru a se odihni, de obicei frecventând aceeaşi zonă, precum un intrând, un golf sau apă mică.
Vânătoarea şi hrănirea au loc noaptea, când şi fac cele mai multe sărituri. Delfinii folosesc atingerile, precum ghionturile sau frecarea de aripioare, fluieratul şi chiar ecolocaţia pentru a păstra legătura cu membrii grupului. Ei se împerechează tot anul, iar femelele dau naştere unui singur pui, care stă alături de mama sa şapte ani.
Delfinii-sfârlează fac o serie de salturi, adesea 14 la rând.
Acrobat acvatic
Teoriile pentru a explica salturile caracteristice ale delfinului-sfârlează includ comunicarea cu alţi delfini. Îndepărtarea paraziţilor sau bucuria pură.
Dimensiune: 1.3-2,8 m
Greutate: 45-80 kg
Alimentaţie: Peşte, calamari, creveţi
Localizare: Ape tropicale din toată lumea