gorila-vestica-1

Gorilă vestică – Gorilla gorilla

În trecut, adesea gorilele erau descrise drept brutale şi periculoase, o reputaţie la care au contribuit primele filme King Kong, dar aceste animale sunt de fapt foarte inteligente, paşnice şi aproape în întregime vegetariene.

Gorilele vestice trăiesc în păduri joase şi în mlaştini în Africa Centrală şi se hrănesc în principal cu fructe coapte, lăstari de plante şi frunze. Dinţii care macină şi maxilarele masive sunt adaptate pentru mestecarea vegetaţiei. Singurele animale pe care le mănâncă sunt furnicile şi termitele.

Etalări non-agresive

Deşi gorila este cea mai grea şi mai masivă dintre primatele mari, masculii adulţi se bazează mai mult pe etalări rituale decât pe agresivitate pentru a-şi exprima dominanţa. Ei ajung la maturitate la 18 ani şi mai sunt numite şi gorile spate argintiu, după petele de blană mai deschisă de pe spate. Femelele adulte sunt de două ori mai mici decât masculii.

O familie obişnuită de gorile constă într-un mascul adult spate argintiu şi până la 12 femele şi puii lor de diferite vârste. Legăturile dintre membrii familiei sunt foarte puternice şi mulţi membri ai grupului stau împreună pe viaţă.

Gorilele sunt ameninţate de defrişări, braconaj pentru comerţul cu carne de animale sălbatice şi unele virusuri umane precum ebola, care afectează maimuţele la fel ca pe om.

Gorilele se hrănesc cu fructele a peste 100 de specii de plante.

Etalare rituală

Masculii dominanţi îşi etalează statutul stând drepţi, în două picioare, expunându-şi caninii lungi, rupând vegetaţia şi lovindu-şi pieptul lat cu pumnii.

În deplasare

gorila-vestica-2

Gorilele se deplasează în principal pe jos, parcurgând în medie 2 km pe zi în căutarea hranei. Puii merg în spatele mamelor sau stau atârnaţi de ele, în faţă, pe burta lor.

Pui dependenţi

gorila-vestica-3-1

Puii de gorilă depind de mamele lor trei sau cinci ani, sugând lapte în acest timp – una dintre cele mai lungi perioade de alăptare la mamifere.

Dimensiune: 1,3-1,7 m

Greutate: 57-190 kg

Răspândire: Foarte periclitată

Alimentaţie: Fructe, frunze, seminţe, termite

Localizare: Centrul Africii