Originar din insulele japoneze, macacul japonez este numit şi maimuţa zăpezii – şi pe bună dreptate. Această maimuţă cu coadă scurtă trăieşte în regiuni mai nordice decât orice altă specie de maimuţă. Nordul insulei Honshu în special poate fi acoperit de zăpadă o treime din an, iar blana cenuşie-maronie a macacului japonez, care îi acoperă tot corpul cu excepţia feţei şi a dosului, creşte mai groasă pe măsură ce scade temperatura, ceea ce îi permite să supravieţuiască la temperaturi de -20°C.
Habitatul său se întinde de la pădurile subtropicale din sudul Japoniei până în pădurile subpolare din nord. Femelele petrec mai mult timp în arbori, iar masculii preferă să stea la sol. Toţi macacii japonezi dorm în copaci ori de câte ori este posibil, ca să evite prădătorii, de exemplu câinii sălbăticiţi.
Ei sunt omnivori, deşi mănâncă mai mult plante decât animale. Hrana constă în fructe de sezon, nuci, seminţe şi frunze, dar şi ciuperci, insecte, crustacee, peşti, rădăcini şi chiar sol pentru minerale.
Rang moştenit
Masculii sunt puţin mai mari şi mai grei decât femelele şi grupurile sociale, numite şi trupe, sunt alcătuite din ambele sexe. Rangul, sau poziţia într-o trupă, se moşteneşte de la mamă la fiică.
O trupă poate să aibă mai multe „matrilinii” aranjate într-o ierarhie, cu membrii unei linii materne depăşind în rang toţi membrii liniilor materne inferioare. Masculii dintr-un grup urmează şi ei un sistem de dominanţă condus de un mascul alfa.
Femelele rămân în grupurile lor pe viaţă, dar masculii se alătură unor grupuri diferite când ajung la maturitate sexuală.
Femelele decid cu ce masculi se împerechează şi nu vor alege neapărat un mascul alfa. Împerecherea are loc la sol sau în copaci şi după cinci sau şase luni se naşte un singur pui (gemeni, în cazuri rare).
Puii încep să îşi caute singuri hrana la şapte săptămâni, dar depind de mame timp de 18 luni. Uneori bunicile cresc nepoţii abandonaţi – prima primată non-umană despre care se ştie că face asta.
Comunicator versatil
O specie inteligentă, macacii japonezi folosesc un număr de sunete şi strigăte să comunice şi să avertizeze ceilalţi membri ai trupei de pericol. Ei învaţă şi tehnici comportamentale unii de la alţii, precum băile în izvoarele termale, rostogolitul de bulgări de zăpadă şi spălarea hranei în apă dulce înainte să o înmoaie în apă sărată pentru a-i îmbunătăţi gustul.
Grupurile de macaci japonezi din diferite locuri au accente diferite, la fel ca oamenii.
Încălzire
Macacii japonezi adesea exploatează izvoarele termale pentru a se încălzi şi a scăpa de paraziţi. Indivizii de rang înalt dintr-un grup au parte de privilegii mai mari în izvoarele termale.
Hrănire iarna
Dieta macacilor japonezi se schimbă odată cu anotimpurile – iarna ei mănâncă mai ales scoarţă de copac şi muguri.
Dimensiune: 47-72 cm
Greutate: 8-11 kg
Răspândire: Comun
Alimentaţie: Plante, insecte, crustacee
Localizare: Japonia