Puţine mamifere mari sunt atât de bine adaptate la căldura extremă şi seceta deşertului precum această antilopă. Are copite late, în formă de lopeţi, care o ajută să parcurgă distanţe mari pe nisipul moale. Nu este un alergător excepţional – singurii săi prădători naturali, lupii şi hienele dungate, sunt puţini la număr.
Blana deschisă la culoare, aproape luminoasă, ajută la reflectarea căldurii soarelui şi face antilopa să iasă în evidenţă în peisajul tern, chiar şi pe întuneric. Beneficiul de a-şi vedea colegele de turmă cu uşurinţă este mai mare decât riscul de a atrage atenţia prădătorilor. Dacă un prădător apare la orizont, antilopa nu are unde să se ascundă. Îl înfruntă direct, demonstrându-şi forţa şi încercând să înlăture atacul.
Urmând liderul
O turmă de oryx arabe este condusă de o femelă mai bătrână şi este alcătuită din alte câteva femele şi puii lor, masculul dominant şi câţiva masculi subordonaţi. Când hrana este abundentă după căderea ploilor, turma se poate extinde la sute de exemplare, iar masculii apără mici teritorii, împerechindu-se cu orice femelă care apare.
În condiţii favorabile, femelele pot făta un pui pe an, după aproximativ 34 de săptămâni de gestaţie. Dar naşterile sunt rare în anii cu precipitaţii mici. În afara sezonului de împerechere, membrii turmei sunt toleranţi unii cu alţii; ambele sexe adoptă o ierarhie simplă pe baza lungimii coamelor.
Lipsa rivalităţii permite unei turme mici să se adune la umbra unui arbore în cea mai caldă perioadă a zilei. Când este mai răcoare, se împrăştie ca să pască. Când este vremea să plece, femela conducătoare porneşte marşul, dar se opreşte regulat ca să se asigure că toţi membrii turmei o urmează la mică distanţă.
Oryxul arab poate să simtă mirosul ploii de la 80 km. Turma merge după miros, parcurgând 30 km, mare parte noaptea. Când sosesc, antilopele pasc plantele de deşert proaspăt răsărite. Antilopele sapă după rădăcini şi tuberculi folosindu-şi copitele ca nişte lopeţi. Ele pot sta săptămâni fără apă, obţinând umezeala de care au nevoie din hrană.
Operaţiunea oryx
Până în 1972, vânătorii de trofee au exterminat specia în sălbăticie. În următorul deceniu, o turmă crescută în captivitate a fost reintrodusă într-o rezervaţie în Oman, iar ulterior s-au răspândit în sălbăticie. Azi, populaţia de exemplare sălbatice se ridică la peste 1 000.
Oryxul arab poate simţi mirosul de ploaie de la peste două zile distanţă de mers pe jos.
Coarne blocate
Dominanţa este stabilită prin etalări vizuale de către indivizii care se mândresc cu coarnele lor impresionante. Când rivalii îşi stabilesc teritoriile, au loc lupte.
Un loc răcoros
Pun de antilopă se odihnesc adesea în apropierea unui tufiş. Ei îşi sapă o groapă puţin adâncă în care se aşază, dând la o parte nisipul încins pentru a expune stratul mai răcoros de dedesubt.
Dimensiune: 1.55-2.35 m
Greutate: 55-75 kg
Răspândire: Vulnerabil
Alimentaţie: iarbă, frunze, muguri, rădăcini
Localizare: Vestul Asiei