pisica-salbatica-1

Pisică sălbatică – Felis silvestris

La prima vedere, oricare dintre cele 19 subspecii de pisică sălbatică ar putea fi confundată cu o pisică tărcată domestică – ceea ce nu este surprinzător pentru că subspecia africană, F. s. lybica, este strămoşul său.

La o privire mai atentă apar şi diferenţele. De exemplu, pisicile sălbatice europene sunt în general mai mari decât pisicile domestice, au blana mai lungă şi mai groasă, capul mai mare şi faţa mai plată. Coada cu dungi negre este mai scurtă, cu un vârf negru şi bont.

În Europa pisicile sălbatice se găsesc în principal în păduri mixte sau de foioase, dar în alte părţi ale lumii habitatele lor variază de la deşert la pajişti alpine.

Învăţare a abilităţilor de vânătoare

pisica-salbatica-2

Pisicile sălbatice au vedere nocturnă excelentă şi vânează în principal mamifere mici, deşi unele subspecii vânează ocazional pui de căprioară. Ele sunt solitare şi foarte teritoriale, cu excepţia perioadei când se împerechează şi îşi cresc puii – de obicei între doi şi cinci.

Pe măsură ce începe înţărcarea, ca să înveţe puii să vâneze, mama aduce hrană vie în vizuină, adesea una veche de iepure sau de vulpe. Puii devin independenţi la cinci sau şase luni. Principala ameninţare este hibridizarea, pe măsură ce pisicile domestice se înmulţesc cu cele sălbatice.

Păstrează distanţa

Pisicile sălbatice folosesc urina şi fecalele pentru a-şi marca teritoriile, dar comunică şi vocal, mieunând şi mârâind pentru a avertiza intruşii.

Dimensiune: 40-75 cm

Greutate: 2-7,25 kg

Răspândire: Comună

Alimentaţie: Rozătoare, păsări, reptile

Localizare: Europa, vestul şi centrul Asiei, Africa.