Ursul polar rivalizează cu ursul brun pentru titlul de cel mai mare carnivor terestru. Este clasificat drept mamifer marin, iar terenul de vânătoare preferat este gheaţa arctică. Perfect adaptat mediului său, ursul polar are gheare neretractabile, iar pernuţele labelor au o suprafaţă neregulată, parţial îmblănită, care îi oferă stabilitate în plus şi îi permite să meargă şi să alerge cu uşurinţă pe gheaţă.
Corpul este acoperit de o blană cu strat dublu – cea mai groasă la speciile de urs. Stratul interior de blană este dens, iar cel exterior constă în fire de păr transparente, goale, care captează aerul pentru izolare.
Pentru că firele de păr reflectă toată lumina vizibilă, stratul exterior de blană face ca urşii să pară albi, permiţându-le să se camufleze cu uşurinţă în peisajele înzăpezite. Pielea lor este neagră, iar dedesubt au un strat de grăsime gros de până la 10 centimetri.
Festine şi posturi
În sălbăticie, urşii polari pot să trăiască până la 25-30 de ani. Vieţile lor alternează între perioade de festin şi de post, iar intestinele lor sunt adaptate să proceseze grăsimea, care este mai uşor de digerat decât carnea şi are mai multe calorii. Când hrana este puţină, ei îşi pot încetini metabolismul.
Urşii polari mănâncă în principal foci, dar ocazional vânează şi balene albe (beluga) şi narvali. Când nu au încotro, vânează şi morse, dar riscul de a fi răniţi este mare. Pot simţi mirosul prăzii de la un kilometru sau la un metro sub gheaţă. Urşii polari sunt în general animale solitare, cu excepţia perechilor care se înmulţesc şi a mamelor cu pui.
Totuşi, se adună în jurul surselor mari de hrană, cum ar fi cadavrele de balenă. Toamna, urşii polari se mai adună în zone de „tranziţie” precum sud-vestul golfului Hudson şi Churchill, Canada, unde aşteaptă formarea gheţii care le permite accesul spre focile inelate care înoată sub gheaţă.
Teritoriile urşilor polari sunt vaste. Urşii din apropierea Insulelor Arctice Canadiene au la dispoziţie 50 000-60 000 km2, dar cei care sunt mai aproape de Marea Bering au până la 350 000 km2.
Naştere iarna
Urşii polari dau naştere puilor o dată la doi sau trei ani – una dintre cele mai lente rate de reproducere dintre toate mamiferele. Împerecherea are loc de la finalul lui martie până în mai, dar embrionii nu încep să se dezvolte până în toamnă.
Femelele gestante trebuie să ia cam 200 kg în greutate în timpul verii pentru a supravieţui peste iarnă, când pot să treacă până la opt luni fără hrană. Ele îşi sapă bârloguri de maternitate în mormane de zăpadă orientate spre sud, unde la începutul iernii se nasc între unul şi patru pui. De obicei se nasc gemeni.
Femela adultă nu hibernează în adevăratul sens al cuvântului, dar îşi menţine o temperatură a corpului mai crescută pentru a-şi îngriji puii. Ea nu mănâncă, nu urinează, nu defechează în lunile în care stă în bârlog. Mama şi puii nu ies din bârlog până în martie sau începutul lui aprilie, când ea îi duce spre gheaţa marină ca să vâneze.
Urşii polari pot să alerge la fel de repede ca un sprinter olimpic.
Luptă simulată
Masculii tineri adesea se luptă în joacă – boxează şi încearcă să se împingă unul pe celălalt în timp ce stau pe picioarele din spate. Unii dintre aceşti masculi pot călători împreuna vreme de săptămâni sau chiar ani.
Acasă
Bârlogurile de zăpadă protejează de frig puii mici. Bârlogurile au o singură intrare şi adesea mai multe încăperi şi pot fi cu 40 de grade mai calde decât temperaturile de afară.
Înotător puternic
Labele din faţă ale urşilor polari, late şi parţial palmate, îi fac să fie înotători performanţi, capabili să parcurgă până la 100 km o dată, cu 10 km/h.
Dimensiuni: 1,8-2,8m
Greutate: 400-680kg
Alimentaţie: Foci, peşte, păsări, vegetaţie.
Localizare: Oceanul Arctic, Nordul Canadei, Nordul Rusiei