fluturele-monarh-1

Fluture-monarh – Danaus plexippus

Frumosul monarh este des întâlnit în America de Nord. Toamna, fluturii care trăiesc la vest de Munţii Stâncoşi migrează spre coastele californiene, iar cei de la estul Stâncoşilor zboară spre sud, într-o mică zonă deluroasă în Michoacân, Mexic.

Cei care supravieţuiesc iernii mexicane migrează în nord spre Texas şi Oklahoma în martie, producând o nouă generaţie care se răspândeşte din nou spre nord. A treia şi a patra generaţie continuă să se răspândească spre nord prin SUA şi Canada şi se întorc în sud în toamnă.

Prădători, atenţie

Coloritul strălucitor şi contrastant al monarhului semnalează prădătorilor gustul rău. Omida absoarbe steroizi din seva de iarba fluturilor, care sunt toxici pentru prădători. Dar viespile şi diverse păsări pot mânca omida: grangurii sesizează otrava şi vomită după ce o mănâncă, dar botgrosul are un anumit grad de imunitate şi digeră fluturii fără să sufere vreun efect dăunător.

Monarhii sunt ameninţaţi de folosirea pesticidelor în Statele Unite, care ucid iarba fluturilor, hrana lor, şi de despăduriri în Mexic, ceea ce le reduce habitatul şi îi lasă vulnerabili la frig şi ploaie Rezervaţia Biosferei Fluturelui Monarh din Michoacân, unde ei îşi petrec iarna, a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2008.

Migraţie în masă

fluturele-monarh-2

Toamna milioane de fluturi-monarh migrează spre sud. Ei îşi folosesc în zbor rezervele de grăsime şi pot plana pe curenţi de aer pentru a economisi energie.

Hrănire cu alior

Iarba fluturilor susţine fluturele monarh oferindu-i frunze, sevă şi nectar

Dimensiuni: 9,4-10,5cm

Alimentaţie: Iarba fluturilor, nectar

Localizare: America de Nord, Nordul Americii de Sud