E cel mai mare păianjen săritor din Australia. În general, colţii unui păianjen săritor sunt prea mici ca să pătrundă prin pielea omului, dar această specie are muşcătură dureroasă, dar inofensivă. Vânează pe frunze şi pândeşte insectele, luându-le prin surprindere cu o săritură – de câteva ori mai lungă decât lungimea corpului păianjenului.
Oriunde se duce, păianjenul lansează un fir de mătase de siguranţă, în caz că îşi pierde stabilitatea. Dar săriturile sunt rareori ratate, mulţumită vederii acute susţinute de cei doi ochi uriaşi care privesc frontal, alături de ceilalţi şase situaţi în alte locuri pe cap.
Curtare lungă
Păianjenii săritori sunt foarte precauţi şi masculii petrec mult timp pentru a câştiga încrederea perechilor. Masculul începe prin „a ciupi” mesaje de dragoste în cuibul femelei şi pe firele de mătase şi prin a-i mângâia abdomenul.
Acest ritual de curtare are loc de obicei când femela nu a ajuns încă la maturitate sexuală. Masculul îşi face cuib lângă cuibul femelei şi aşteaptă ca ea să năpârlească, să ia formă de adult şi să fie gata de împerechere.
Cuibul este o pânză de mătase simplă, ţesută pe partea concavă a frunzelor înguste şi lungi. Are trei secţiuni. Femela stă la un capăt şi păzeşte partea din mijloc care va conţine ouăle. Masculul construieşte celălalt capăt.
O înghiţitură
O libelulă mare, dar delicată cedează loviturii rapide a păianjenului verde săritor, ascuns pe o pată verde de pe o frunză.
La mustaţă
Masculii au mustăţi pe laterale şi un moţ păros care nu se observă la femele. Această diferenţă sexuală permite masculilor să identifice rivalii cu uşurinţă.
Poziţie de luptă
Doi păianjeni verzi săritori mascul îşi măsoară forţele din priviri înainte de o luptă. Adesea interacţiunile dintre membrii acestei specii sunt agresive.
Dimensiune: 1,2-1,8 cm
Alimentaţie: Insecte
Localizare: Nordul Australiei