pupaza

Pupăză – Upupa epops

Pupezele îşi petrec majoritatea timpului căutând hrană la sol, în linişte, săpând cu ciocul după insecte. Pupezele cântătoare îşi desfac crestele vertical, ca un evantai, scoţând sunete joase, care se aud în depărtare -”pup-pup-pup” – dintr-un copac sau de pe acoperişuri.

Cuibăresc în scorburi care devin repede urât mirositoare din cauza dejecţiilor puilor şi a resturilor de hrană stricată.

Un vârtej de culori

0 pupăză care se întoarce in cuib captează privirea printr-o rafală de pene alb cu negru.

Dimensiune: 28 cm

Greutate: 75 g

Răspândire: Comună

Alimentaţie: Insecte, râme, melci

Localizare: Europa, Asia, Africa