Se spune că Eschil, un dramaturg din Grecia antică, a murit când un vultur a scăpat o ţestoasă, confundând capul lui chel cu o piatră. Mitul a transformat vulturul într-un zăgan: un vultur enorm care poartă oase (şi uneori ţestoase) şi le scapă pe pietre ca să le spargă şi să ajungă la măduvă.
Zăganii pot să înghită şi să digere aşchii de os spart şi să mănânce resturi osoase dure pe care alţi vulturi le lasă în urmă, deşi preferă carnea şi pielea prăzii vii, precum ţestoase şi iepuri.
Cu aripile lor uriaşe şi cozile lungi, zăganii au o prezenţă într-adevâr dramatică. Aceasta este adesea accentuată de culoarea portocalie stridentă provocată de pătarea cu oxizi de fier – ei îşi freacă penele în sol roşu, praf de stâncă şi pietriş.
Piscuri şi văi
Zăganii ajung pe vârfurile celor mai înalţi munţi din Africa şi în cele mai izolate defileuri, dar se hrănesc frecvent în gropile de gunoi ale oraşelor, unde sunt uimitor de agili în zborul prin spaţii înguste.
Planare uşoară
Anvergura uriaşă a aripilor permite zăganilor să planeze aproape fără efort. Ocazional, ei folosesc o singură bătaie lentă din aripi pentru a ajusta traseul de zbor.
Afirmarea superiorităţii
Un zăgan adult, deşi năpârleşte şi este neobişnuit de ciufulit, îi aminteşte unui exemplar tânăr cine e şeful. Tânăra pasăre îşi etalează coada caracteristică în formă de diamant.
Dimensiune: 1-1,2 m
Greutate: 4,5-7 kg
Răspândire: Aproape ameninţat
Alimentaţie: Oase, hoituri, ţestoase
Localizare: Europa, Asia, nordul, estul şi sudul Africii