rechin-ciocan-scoica-1

Rechin-ciocan „scoică” – Sphyrna lewini

Puţini peşti sunt mai emblematici decât rechinii-ciocan, iar rechinii-ciocan „scoică” sunt specia cea mai răspândită. Contrar reputaţiei de ucigaşi singuratici, aceşti rechini sunt foarte sociali – cel puţin femelele.

Grupurile se dezvoltă în jurul femelelor mai bătrâne, dominante, iar indivizii cu rangul cel mai jos stau pe margine. Rechinii-ciocan îşi etalează dominanţa înotând în tirbuşon sau lovindu-se unul pe altul. Indivizii mai slabi se predau cu o scuturare de cap.

Muşcătură de afecţiune

Masculii ajung la maturitate la şase ani – cu 10 ani înaintea femelelor, care în mod normal au 2 m lungime înainte să fie gata de împerechere. Un mascul adult înoată în grupul de femele, baleind spre centru într-un model de S. Când întâlneşte o posibilă parteneră, se prinde de ea, muşcând una dintre aripioarele ei pectorale. Rechinii-ciocan „scoică” fac cam 25 de pui vii după o gestaţie de 8-12 luni.

La naştere, puii au doar 40 cm lungime, dar sunt complet formaţi, cu capul de ciocan distinctiv. Ei nu primesc îngrijire parentală şi trebuie să se descurce singuri. Vânătoarea are loc mai mult noaptea, iar rechinii-ciocan „scoică” se hrănesc în ape mai de suprafaţă, câtă vreme cei mai mari se aventurează mai mult în larg.

Forma de ciocan are beneficii în ambele habitate. Capul lat acţionează ca o aripă portantă – o aripă subacvatică pentru a crea portanţă, păstrând rechinul pe linia de plutire. Capul acţionează şi ca o antenă de comunicaţii, permiţând simţurilor rechinului să funcţioneze mai bine.

Detector de pradă

Rechinii-ciocan, ca şi alţi rechini, au un excelent simţ olfactiv. Ei pot detecta cantităţi infime de substanţe chimice în apă cu cele două fante nazale numite nări, situate la capătul ciocanului, chiar în faţa ochilor. Distanţa mare între nări face mirosul care vine dintr-o anumită direcţie să ajungă la fiecare nară în momente diferite. Acest lucru îi permite rechinului-ciocan să localizeze sursa exactă a mirosului.

Mici fose dispuse de-a lungul părţii inferioare a capului sunt pline cu senzori electrici numiţi ampulele lui Lorenzini. Suprafaţa mare de scanare de pe cap măreşte sensibilitatea acestor senzori, care pot detecta curenţi electrici foarte mici produşi de nervii şi muşchii tuturor animalelor. Mişcând capul deasupra fundului marin, ca un detector de metale, rechinul-ciocan localizează prada de sub nisip şi o prinde, uneori imobilizând-o cu capul.

Dinţii rechinului-ciocan  „scoică” sunt mai potriviţi pentru a captura prada decât pentru a o sfâşia.

Banc de zi

rechin-ciocan-scoica-3

Femelele de rechin-ciocan îşi petrec ziua în bancuri mari care se adună la marginea recifelor de corali. Noaptea, rechinii se dispersează pentru a vâna singuri.

Cap de scoică

Rechinul este numit după capul său caracteristic. Nodurile de pe marginile ciocanului său, în combinaţie cu şanţurile dinspre gură, dau părţii inferioare a rechinului-ciocan un aspect de cochilie de scoică.

Dimensiune: 1,4-2,1 m

Greutate: 29-80 kg

Alimentaţie: Peşte, calamari, crustacee

Localizare: Ape tropicale şi temperate din toată lumea